Umbra nu doarme niciodată,
O menţine luna şi lumina electrică
Ea sugerează forma corpului la alte dimensiuni
Şi tace intr-una, te pandeşte,
Se transformă mereu în penumbră
Se risipeşte îsi schimbă locul nastrusnică.
N-are o formă în sine, îmbracă fantastice forme
Deformează realitatea pană la imaginar
Si devine fioroasă şi macabră.
De fapt poate deveni umbra morţii,
Care înconjoara o fiintă aflată în suferinţă.
O putem călca în picioare fară să se supere,
O cautăm adesea şi ne salvează de arşiţă,
Înfăţişarea ei, schimbă totul imperceptibil
Eternitatea se scurge prin hăul ei.
Adâncul umbrei poarta tenebre
Ca un asfinţit în căutarea sfârşită,
A orizontului cu înfătişari caudate,
Aprinse în panza ei de paianjen
Ţesuta mai subtire sau mai gros
După cum i-o cere numele
Care aminteşte mereu de ceva
Singular şi neverosimil cu frica.
