Neliniştea este o linişte îngrozitã de
fricã.
Ca un sãrut pe o iubire plânsã,
Sau poate un echilibru care se stricã
Sub o imagine platã, ascunsã.
Numai tu eşti o mirare ziditã cu grije,
Ca o dragoste pânditã mereu de ispite,
O floare frumoasã şi înaltã pe tije,
Zdrobitã înainte de vreme-n copite.
Nici o umbrã de copac mai falnic,
Nu îţi opreşte creşterea gingaşe,
Doar vuietul furtunii nãvalnic,
Şi apa ce nãvãleşte-n ogaşe.
Aş vrea sã fii atât de neatinsã,
Încât fecioarã sã îţi naşti pruncul,
Şi sã rãmâi mirarea mea ne-nvinsã,
Puternicã în floare şi-n peduncul.
O bucurie surprinsã de trãire,
Ca o întâlnire dupã lungi aşteptãri
O zbatere între moarte şi viaţã cu uimire,
Ca aproapele pierdut în depãrtãri,
Şi sã gândeşti trecutul ca pe o vinã,
Din care curge o lume neâmplinitã
Ca o flacarã în micşorare de luminã,
Care nu mai poate fi râvnitã.
S-ar putea sã nu înţelegi sensul unei vieţi
Aşa de anostă şi fara rost în durere
Ca o mãrire cautatã îndelung care îţi
Aduce o trãire automatã, fãrã pãrere.
Uneori oamenii-ţi sunt aproape strãini
Cu o gândire bizarã, neverosimilã
Precum un copac uscat, udat la rãdãcini
Spre mirarea celorlalţi, pãtrunşi de milã
E o trufie izvorâtã din capul unui abulic
Întotdeauna cu nelinişti ostile
Care nu se mai fereşte în public,
Doar însingurat ingurgiteazã pastile.
Fericirea creatã, o moarte din cele mai
albe
Cuprinde şi sufletul, de inima tristã
Îti furã bãnuţii de aur din salbe
Şi totu-i o poveste dintr-o revistã.
Nimicul acestei vieţi în desfãşurare de
forţe,
Încearcã cu timpul, sã învingã
Toamna aceasta cu brumã pe torţe
Şi iarna care nu mai poate sã ningã.
Ploaia şi viscolul pãtrund în oase,
Ca aerul sub frântele ramuri
Se stinge şi focu' de vremuri ploioase,
Necheazã şi caii sub propriile hamuri.
Lumea se umple mereu de stres ,
De nelinişti şi alte amãnunte
Coboarã din ceruri o pâclã ades
Care acoperã şi vale şi munte.
E o mareaţã dezordine pe planetã,
Anotimpurile nu se mai disting
Începe dezgheţul la poluri
Şi speranţele pe rând se cam sting.
E mai eficient sã fii un nomad
Cu casa pe roţi, pornit în şuetã
S-o aşezi undeva lângã moluri,
Sã-ţi cumperi prezentul şi aşa fad.
Voi ce mai conduceţi încã lumea,
Bolnavi de mãreţe argumente,
Lãsa-ţi sã se conducã singurã
Dupã interese, cu instrumente
Care nu deranjeazã pe nimeni,
Este efectul lor clar de voinţã
Mai puţin sofisticat ca al vostru,
Cu mai multã realizare şi nazuinţã.
