Tu atingi clipa cu umãrul
Şi se topeşte-n cãderea intimã,
Ca într-o ecuaţie în care numãrul
Îşi pierde identitatea ultimã.
Priveşte fluturii dansând pe magnolii,
Sã simţi cum timpul alunecã lin
Ca însã-şi viaţa de luptã-n orgolii,
În atâta tãcere,în atâta preaplin.
Numai fluxul de galbene gânduri
Scaldã plajele albe de somn,
Râurile ne inundã în atâtea rânduri
Şi dumnezeu a decãzut din domn.
în liniştea disperatã fãrã nimeni aproape
Îţi creşte în sufletul pãrãsit de corp,
O spaimã incerta, o fricã de ape,
Şi auzi prin somn un croncãnit de corb.
De ce nu eşti un melc cu casã
S-o duci cu tine când tot plouã,
Ori sã ai puterea, sã mai fi mireasã
Din piatra sã zidim o casã nouã.
