Se plimbă toamna în caleşti de aramă
Ploaia varsă lacrimi de cristal,
Şopteşte vântul cu aromele din cramă
S-a îngreunat si geanta agentului poştal.
Cohorte de senzaţii în tăceri obscure
Coboară-n gânduri taine nepătrunse,
Vine o melancolie încet ca să ne fure,
Iubirea pare dusă în locuri mai ascunse.
Un joc nervos de umbre, bântuie înserarea
Ne ard în pleoape roşii orizonturi,
Pe chipul toamnei se-nvăluie mirarea,
Visul se împarte pe mai multe fronturi.
De sufletul pustiu, prindem o aripă
Şi păsări ne brăzdeaza bolta minţii,
Pădurea-i preafrumoasă, tristeţea vine-n pripă
Acasa ne aşteapta înduioşaţi părinţii.
Frunze vestejite se-aşază pe tăceri
Cărările luminii sunt tot mai reci şi scurte
O brumă stinge flori şi cântecul la greieri,
Ţăranii flozofeaza minunile, prin curte.
A inflorit un măr, e semn de toamna lungă
Neliniştile iernii au prins un contur şters,
S-aducă toamna roade–n hambare şi în pungă
Şi toate se vor duce la fel ca noi, din mers.
