De pe întinderile mării, ale valurilor şuturi
Se răstoarnă peste ţărmul viselor sentenţios,
Tu acoperă iubito cu o vară de săruturi
Timpul ce ne părăseşte cu un aer graţios.
Pân’ la inocenţa clipei, fără insolente plângeri
Cu o alintare nudă să mai torni un vin în cupe,
Când ne bântuie furtuna, o să-mi cânţi în
cor cu îngeri
Simfonia unor vorbe care gândul să-mi ocupe.
Şi cu valurile-n braţe până-n largul diafan
Sus pe crestele în spume, tu să fi a mării nimfă
Eu rămas doar cu mirarea unui ucenic profan
Să simt cum iubirea-mi urcă-n sânge şi în
limfă.
Poate atunci a sosit valul până-n ochii tăi
marini
Ca să înţelegi tot rostul alergării înspre
culmi,
Luna în tarziul nopţii dezbracată în ţarini
Varsă o lumină rece din pădurile de ulmi.
