era noapte
o noapte bezmeticã de la un capãt la altul,
cu noi exaltati
pe acoperisul acela, si Dana,
râzând: â€Ţdansezã pentru mine si bãrbatul
acesta"
el stãtea pe margine, spunea cã e înger, si-
a desfãcut braţele si toţi am vãzut
cum îi intrã noaptea în piept, tâsneste
prin ochi
se târãste spre noi sâsâind
â€Ţopriti-vã" am strigat
â€Ţtaci si bea!" a spus Dana
mi-a întins sticla aceea care trecuse de la
unul la altul
mi-era al naibii de frig, dârdâiam, am bãut
si noaptea a râs
noi, palizi în lumina brichetelor, Dana o
tortã de cearã
pãrul ei o aurã aburitã, îi stãtea bine cum
râdea acolo
ea si îngerul ei
el o luase în brate, o înfãsura cu noapte,
ochii lui erau negri si-ngusti
am spus â€Ţvezi, ochii lui sunt ca douã lame
lucioase"
atunci ea m-a privit cu ochii
ca douã lame lucioase
palizi, palizi
doar ei fosforescenti
cum pot fi atât de strãlucitori în haine
atât de întunecate, m-am întrebat
â€Ţcum pot fi atât de..." se întrebau
ceilalti, (muzica a acoperit toate
glasurile)
el a întins mâna
ea a urcat lângã el, în partea lui dreaptã,
a primit noaptea în piept si atunci am
vazut cã
îi curge fierbinte din ochi
â€Ţvino, mi-a spus el,
tu esti aripa mea stângã, vom zbura foarte
înalt"
ea a tipat
asta îmi aminteam de o altã noapte, la fel
de bezmeticã, bolnavã de cuvinte nespuse,
când privirea Celuilalt era singura
dimineatã, acolo vedeam treptele pe care le
urcaserãm toti trei, noi douã râzând, el
îngândurat ca si cum ar fi stiut ceva ce…
noi nu stiam? despre lumea învãtatã lectie
cu lectie... si lumea fusese coloratã si
limpede pânã când Dana a întâlnit
întunericul
iar întunericul i-a zâmbit
â€Ţea a vrut totul repede si deodatã, a spus
Celalalt,
eram între voi, a fost greu
acum este bine" (lumea trecea într-o parte
si alta)
el a plecat privind peste umãr,
am plecat privind peste umãr, (Dana plângea)
si când el nu a mai vãzut,
si când nu l-am mai vãzut
Lumina... s-a stins
ea stie cã nu vreau, cã mi-e frig
stau lângã ei, îmi tot dezlipesc noaptea de
ochi
â€ŢVino", îmi spune îngerul,
â€ŢVino", spune si ea, stiu
dacã as face un pas ea m-ar sprijini apoi
mi-ar spune â€Ţplutim, vrei?"
râsul meu si al ei ar clãtina stelele
cobor treaptã cu treaptã, etaj cu etaj
mecanisme tiuie,
suiera,
se închid
se deschid
oameni grãbiti, stirile de la prima orã
si ei, acolo, sus, pe acoperis
eu cu noaptea, sângerândã în mijlocul
pieptului,
flãmândã sãlbãtãciune, rugãtoare si tandrã
ranã, scormonindu-mi în carne
învãt s-o acopãr c-o hainã, ce vânt
nemilos, lumeee
ce vânt…
acum strada e, uneori, purpurie
