Imediat dupã ceea ce azi numim
convenţional "Revoluţia din 1989", fiind
deschise graniţele ţãrii noastre informãrii
Occidentului s-au putut face câteva
statistici profesioniste şi reale,
privitoare la stadiul dezvoltãrii naţiunii
Române. Pentru cei care accidental nu ştiu,
acesta este reprezentat de numãrul de
studenţi, raportat la numãrul locuitorilor
ţãrii respective. Conform datelor noi ne
situam între ţãrile cu trei locuitori
majoritari, şi aceia vieţuitori pe o insulã
de unicã întrebuinţare.
La atâţia ani distanţã de 1990,
asistãm la o mutaţie în gândirea româneascã,
ce prin amploarea ei a devenit deja fenomen.
Ea a luat naştere din convulsiile unei
pseudo democraţii, care prin prezervarea
clientelismului partinic de tip comunist
continuã tradiţia fabricãrii de activişti,
dar fabricând intelectuali "pe linie de
partid". Viitoarele cadre sunt pregãtite
pentru a fi propulsate în posturi cheie, de
unde sã poatã controla accesul viitorilor
intelectuali în posturi universitare, ori,
unde este cazul, sã excludã şi sã
marginalizeze valoarea. Fiindcã este ştiut
cã ultima barierã în rezistenţa unui individ
este libertatea de gândire.
Cum odinioarã mulţi s-au înscris în PCR
pentru a-şi împlini destinul profesional, la
fel se ţese azi capcana ideologicã, în care
accederea la o funcţie de conducere este
condiţionatã din chiar culisele gândirii.
Intelectualul are în faţã douã alternative
de tip ultimativ : ori devii sluga "noastrã"
şi eşti cu "noi", ori sistemul te exclude şi
emigrezi.
Puţin în urmã, pe firul apei...
Rezultatul Revoluţiei Culturale de
tip Chinez a fost numãrul nefiresc de mare
de ingineri, de orice profil. Cine şi cum a
absolvit aceste facultãţi nu face subiectul
prezentului articol. Dar suntem departe de a
nedreptãţi un numãr oameni oneşti şi
capabili, fiindcã mulţi artişti s-au pierdut
în universul idiotizant al birocraţilor.
Apariţia facultãţilor particulare a
rezolvat fericit accesul la condiţia de
intelectual exclusiv pentru cei nepregãtiţi,
slabi de minte, ori pentru lichele suferinde
de fixaţia "diplomei". Iar mai încoace în
timp şi facultãţile de stat se
lasã "cumpãrate", prin urmare fraza
precedentã nu este invectivã, ci purã
constatare.
Cum în procesul de acreditare erau în joc
multe orgolii şi copii retarzi acestea s-au
fãcut pe criterii oculte, şi aşa România a
devenit ţara cu cele mai multe facultãţi
particulare din Europa, America de Nord şi
Canada.
Pe cât timp în Occident a absolvi o
facultate particularã este o mare onoare şi
un semn de recunoaştere a capacitãţii
intelectuale de excepţie a studentului care
o frecventeazã, la noi absolvirea unei
facultãţi este egalã cu traversarea unei
bãlţi de 0,30 cm, pe 0,10 cm. Fireşte cã şi
în Occident mai scap vreo doi, trei idioţi,
fii de oameni cu situaţie, dar pe
contribuţia foarte, foarte substanţialã a
pãrinţilor lor la bugetul colegiilor, sunt
susţinute alte 100 de inteligenţe reale, pe
câtã vreme la noi aceste inteligenţe sunt
excluse.
Departe de structurarea învãţãturii
pe discipline de învãţãmânt, dupã modelul
celor din Occident, facultatea Româneascã
scoate specialişti în ...genere. Cursurile
de master suferã şi ele de acelaşi
amatorism, fiind ţinute "dupã ureche".
Exemplu. Master în "Drept Comunitar". În
care ramurã, disciplinã ? Rãspuns : în
TOATE ! Iatã cum România este gazda celor
mai dotaţi studenţi, cu minte ...expandatã,
încât sunt ei calificaţi în TOT "Dreptul
Comunitãţii Europene" !!!
Idioţenia şi şmenul intelectual merg fãţiş
mânã în mânã, iar selecţia "cadrelor" se
face fãrã ruşine, la vedere. Studenţilor cu
adevãrat studioşi li se suflã de sub nas
notele bune, bursele de merit, ca şi cele
mai avantajoase burse de peste hotare, numai
fiindcã nu au în spate partidul care sã-i
susţinã, ori punga cu euroi.
Precum tot în buna tradiţie a
imposturii intelectuale impotenţii
universitari au "rotit" specialitãţile, sã
îşi dea doctoratul în cele mai uşoare
discipline. "Alba-neagra intelectualã" a
fost semnalatã şi de ziarul Viaţa Liberã,
care a primit o replicã aşa de tãioasã,
încât ziceai cã vãtãmaserã ziariştii chiar
Oxfordul şi temelia Imperiului Ştiinţei !
În încheierea scurtissimului
Peregrinaj al Infantelui Bun-Simţ şi foarte
departe de a epuiza subiectul :
conjuncţiile "ca şi" se folosesc strict în
gradul comparativ de egalitate, unde existã
un termen de comparat şi un comparat, cam de
când existã Limba Românã Modernã.
Se aude, mã, pseudo masterilor, ca
şi pseudo doctoranzilor, ca şi pseudo
doctorilor, ca şi cum aş vorbi eu cu voi în
Limba Românã, ca şi cu prostia toatã
dindãrãtul vostru, cu care folosiţi ca şi
tâmpiţii "ca şi"-ul, colecţionari de ca şi
diplome, luate ca şi pe merite extrase din
conturi şi din zone de ca şi influenţã, pe
motiv de ca şi pile ?
Stela C.Iorga
23 dec., 2004, DOMINUS
P.S. - Acest articol a fost publicat. Nu din
vina mea.
