Era aşa tanara, speranta-i licarea in
priviri
Ca focul stelelor ce valsau în înaltimi.
Nu credea ca-n viata va-ntalni numeroase
sclipiri
Ale celor ce-mparteau durere si patimi.
Dorea sa blesteme izvorul de lacrimi
Ce brãzdau cu sânge obrazul cândva fin.
Sufletu-i rãnit dorea sã scape de chin,
Implorând Îngerii ce acum pãreau infimi.
Cãci el bãuse din cupa de venin,
Iar Raţiunea a fost ucisã.
Dorea ca Moartea sã-l sãrute din senin,
Sã zdrobeascã plumbul în care e închisã.
Dar minune! Într-o zi, reuşi sã fugã!
Cu fulgere-n ochi cãuta spre apus
Un nou început, Iadul sã-l stingã,
Iar durerea profundã în nori s-a ascuns.
O razã de lunã îi sãrutã faţa,
Iar ochii ei se-mbãtau în fericire.
Acum, ea cãuta spre Nemurire
Ceea ce-n suferinţa ei era Viaţa.
Cu flame-n fiinţã, porni spre drum
Cugetând cã nu va mai fi învinsã.
Victorioasã împotriva Destinului
Va preschimba Violenţa pe veci în scrum.
