Căci moartea-i laitmotiv în existenţă
Şi zgomotul e zornăit de veci,
Culoarea doar a ţărnii-adevărată,
Viaţa însă doar o cale să-nţelegi.
Ce?
Atâţia se-ntreabă,
De ce-aş răspunde eu
Când tot ce fac
Sunt salturi mortale
În şi din biserici?
Care?
Asta-ntreb şi eu
Pe orice muritor
Ce se crede înţelept în toate,
Dar docil în aşteptări.
Cum?
Cum docil mă-ntrebi pe mine?
Uite-te în ochii tăi
Orbi nu-s, dar îi închizi ades`
Când de-adevăr dai, întâmplător,
Coteşti să nu-l observi.
Răspuns e-n tine, muritor,
Şi moare cu tine odată;
D-aia murim, înţelep om,
Murim pentru-a renaşte,
Copil din noi.
