E astăzi vernisajul meu de gânduri.
Pe largi simeze între şipci şi rânduri
Am pus tablouri în culori aprinse
Să îmi citiţi simţirile cuprinse.
Puteţi intra, păşiţi încet, agale,
Să nu treziţi nici formele banale
Nici visul galben, roşu sau verzui,
Tabloul meu abia atârnă-n cui,
Îl podideşte plânsul orişicui...
Puteţi vedea în fiecare zi
Aceleaşi forme şi contururi vii,
Puteţi intra în gândurile mele
Le dărui să vă fie ochi de stele!
Cândva am strâns comori şi le-am ascuns,
Iar până astăzi nimeni n-a pătruns
În forme să privească, să-nţeleagă
Culorile din viaţa mea întreagă..
Tabloul meu e plânsul ce se neagă...
Poemele îmi curg ca pe-o icoană,
Pe-a maicii preacurate plânsă geană,
Să mângâie naivele picturi
Cu picuri de durere din scripturi.
Tablourile mele toate-s şterse,
Din flori de albăstrele-or să reverse
Un pictural de zile odihnite,
Duminici pentru suflete spăşite,
Prelinse din icoane scorojite...
Ying şi Yang...
Credeam că o iubire singulară
E scufundare în neant de seară
Când simple operaţii de scădere
Făceau din zile, ore efemere
Iubirea ta minus neiubirea mea...
Credeam că Universul s-a sfârşit
Când la iubirea ta eu ţi-am greşit
Şi-n hăul ce plesnea sub pas grăbit
Vedeam vulcanul stins, înăbuşit
Iubirea ta minus neiubirea mea...
Credem că fără margini am creat
Din simultanul unu adunat
Tot dorul- Univers spre infinit-
O clipă relativă de iubit
Iubirea ta plus iubirea mea...
De fapt noi suntem clipe într-o oară,
Menite prin iubire doar să doară
Căci nu ne putem pune de acord
Din două inimi să răsară-un cord
Ying şi Yang...
Cum să te fac, iubite, să-nţelegi!
Ce vid cumplit în creier, ce paloare!
Îmi caut printre gânduri felinare
O licărire de idee de-nceput,
Cuvântul creator ce ne-a făcut!
Cum să te fac, iubite, să-nţelegi
Că noi refacem drumul lumii-ntregi
De la acel iniţial atom
Ce s-a-ntrupat în floare, pom şi om?
Că noi şi Dumnezeu ne-am pus de-acord
Să aninăm în brazi pulsari şi cord,
Să rostuim planetele pe cer,
Să preschimbăm granitul în eter…
Cum să te fac, iubite, să mă crezi
Că-n stele şi in iris timpul vezi,
Că-s ancestrală, tânără şi nouă,
Că-n mintea mea se-ncurcă vânt şi rouă?
Ce vid cumplit în creier, ce paloare!
Aceleaşi scânteieri în fiecare,
Căci lumea pentru toţi s-a întrupat
Din ochi dumnezeiesc străluminat…
Romantici sucombă în noi
Romantici sucombă în noi
Ca floarea ţinută sub apă;
Ne tremură fruntea sub ploi
Şi pasul mai searbăd ne-adapă.
Trăim încărcaţi de nevoi,
Nevrednici să ducem o cruce,
Romantici sucombă în noi
Şi visul răni vii ne produce.
Fugim de fantome trecute
Şi dăm peste palide feţe,
Privirea şi gura sunt mute,
Nu-i nimeni pe-aici să ne-nveţe.
Constrânşi între ceasuri şi bani
Uităm că avem doar o viaţă,
Păşim furişaţi prin castani
În toamna cea tristă, semeaţă.
Ne-ascundem în sufletul plin
De farmecul zilei de ieri,
Dar vin răsărituri, mai vin,
Pe urme de paşi şi poveri.
Muguri calzi ce cad
E-un ritual ce parcă s-a născut
Din liniştea de piatră a mesei de tăceri,
E caldul obicei de sori de lut
De-a rupe raze-n pomii grăniceri.
E nudul obicei din zori de zi
Plânsorile din flori desferecând,
Sunt muguri calzi ce cad, sunt muguri vii,
De primăveri eterne fremătând.
E-acelaşi ritual de mii de ani,
Când paşii te mai poartă prin livezi,
E veşnic ritual de pomi orfani
Ce plâng copiii calzi şi vii şi verzi.
