Autor:	Stanciu Gigi ( Stanciu Gigi ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Poeme de la marginea mării

Fratelui meu basarabean Te-a adoptat cândva divinitatea, Ai fost urmaşul unui neam de voievozi, Azi îţi afirmi cu greu identitatea, Te pierzi printre neoameni şi irozi. Te-au obligat să-l uiţi pe Ştefan-vodă, Să uiţi să scrii, o doină să asculţi, Ţi-au dat ceasloave cu rusească odă, Neromâneşte tu să creşti inculţi; Să spui că moldoveană ţi-e averea, Că mersul vremii trebuie oprit, Că Prutul n-o să sece de durerea Că limba ta şi port ţi-au pângărit! Tu, frate dintre apele durerii, Ce azi te vrem român cu orice preţ, Te chem cu bucuria revederii Să facem pod de flori pe Prut măreţ! Să scriem peste braţele de ape Acelaşi sfânt şi din străbuni un nume, Tu, frate, de pe estica cetate, Ce-ai stat de strajă la hotar de lume! Să facem România ca o altă Mesopotamie, a timpurilor noi, Să desenăm cu inima o hartă În care să trăim şi noi şi voi! Dobrogei la zi aniversară Bătrân ţinut de ape ocrotit, De multe seminţii ai fost poftit! Ne spune Herodot că în vechime Un împărat persan a dat de tine. Când grecii corăbieri au poposit, Oraşe noi la mare ţi-au zidit; Din liră ţi-au cântat în temple albe, În amfiteatre purtai straie dalbe. Romanii şi-au trimis al lor poet Să-i cânte Mării Negre un duet, Al Tristelor şi Ponticelor rime, Melancolia dorului s-anime. Ai fost şi vatră veche de credinţă, Ai tăi întâi creştini cu biruinţă Şi-au dus cu cinste crucea lor de piatră, Îngenunchiaţi prin vremuri să răzbată. Ţi-a dat apoi un nume Dobrotiţă, Ori poate fiica lui cu grea cosiţă De grâne aurii cu unde line, Sub briza mării-albastre şi senine. Iar Mircea cel Bătrân te-a înălţat, Cetăţi de apărare el ţi-a dat, Dar vântul Semilunei te-a găsit, Sub iatagane de spahii te-ai prăbuşit. Sultanul cel păgân când te-a râvnit, El paşalâc prin veacuri te-a sortit Şi dobrogenii astfel s-au plecat, Dar vatra şi credinţa şi-au păstrat. Un val prielnic marea a adus, De patru veacuri jumătate-apus Când roşiorii-n lupte s-au jertfit Să-i deie ţării sceptrul regăsit. Şi regele-a păşit apoi semeţ, Călare-n fruntea oştii, îndrăzneţ, Ca Dobrogea, ţinut scăldat de apă, La pieptul României să încapă. În evul tău cel nou ce-a început, Tărâm prea blând de ape şi de lut, Cusut ai fost c-un pod de ţara-mamă Spre-a scrie o istorie de seamă. Ca azi să ne-nchinăm la chipuri care, Preacunoscute şi nepieritoare Ţi-au desenat destinul potrivit, Bătrân ţinut de ape ocrotit!

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]