Ioana, trec trenuri pe trupul tãu
Precum gândurile,
Stai cu braţele încrucişate la piept,
Trenurile se zbat pe trupul tãu fãrã sã
gãseascã gara
La încheieturi sau când se bat cap în cap
oasele.
În tot arealul ãsta cãruia alţii i-au
trasat marginile
Cu un bãţ pe nisip,
Îţi faci oameni din plastilinã şi îi laşi
în sãlbãticia
Faptelor
Gãseşti la tot pasul
Obiecte de care nu mai ai nevoie,
Care nu mai pot sã te mulţumeascã.
Dai cu piciorul în bãlţi de carton,
Lumina întoarsã pe dos dã la o parte
Hâtia din geamuri
Ca sã se nascã lumi din mame terestre,
Pielea ta Ioana naşte pietre în loc de
tumorete.
Oamenii de pe lângã tine
Aleargã în toate pãrţile
Ca sã scape de umbre şi de scame,
Cad cu timpul de gât,
În toatã devenirea asta,
Unii încearcã sã-ţi punã piedici,
Alţii sã fie mai oameni printre oameni.
Nu vrei Ioana sã fii,
Nimic din ce nu poţi,
Nici mãcar puţinul pe care îl rupi de la
alţii,
Sau fiecare mascã a celor din jur
Pe care o poţi trage spre tine
Pânã când o crezi
Şi o inserezi în sine pânã la dizolvare.
