Pe strada Merci, din istoricul oras
Timisoara, se afla unul dintre cele mai
savuroase locuri, destinate atat pentru
adolescenti, cat si pentru cei aflati la a doua
tinerete, dar mai ales celor care sunt in
cautare de amintiri placute de mult apuse.
Acest lucru se poate observa la o simpla
pasire in ceaineria de la etaj; pata locului
este conturata de interiorul cald si
primitor dar in primul rand de aroma de ceai
imbinata cu miros de papir proaspat.
Picaturile puternice ce lovesc geamul, fac
din acest loc un fel de statie, unde
trecatorii se pot adaposti intre o ceasca de
ceai si 2 file de poveste. Poate acelasi
lucru l-a atras inauntru si pe un domn oarecare, un
batranel cat se poate de simplu care a
patruns la etajul ceainarie, dupa o foarte
scurta trecere in revista a librariei de la
parter. Ajuns acolo fara nici o carte, lucru
destul de neobisnuit printre cei care ajung
la etaj(cliseu la care se supun mai toti
â€Ţculturalistii" locului), incearca sa
gaseasca dintro singura privire, unde poate
face o scurta comanda. Gaseste
relativ repede pultul ceainariei, si cu o
voce parca desprinsa dintrun film din anii
’70, intreaba daca poate sa primeasca si el
o farfurioara de dulceata. De cum a
pronuntat acest cuvant, s-a putut vedea cum
usor si intrun fel sfios, si-a lins buzele
care incet incet erau inundate numai de
ideea gustului de dulceata.
Imediat, dezamagirea a facut ca un mic nod
sa se zareasca putin mai jos de buzele
pofticioase: exact delicatesa pentru care el
strabatuse atat drum, nu era disponibila:
dulceata de visine amare. Tacerea instalata,
mic ajutor pentru a gasi cat se poate de
repede o alta varianta: tot dulceata, dar de
cirese. Cum mica dezamagire dinainte nu
poate fi uitata usor, o mica recompensa de
cativa biscuiti de casa, este cat se poate
de binevenita. Invitat fiind sa ia loc,
batranelul nostru nu isi putea potoli
nerabdarea si incepu de graba sa se caute de
banuti. Din plasa de panza ce o tinea
tacticos in mana stanga, scoase un
portmoneu. De la atingearea lui, la
scoaterea din plasa pana la deschidere,s-a
putut auzi un mic zumzet provocat de
multitudinea de monede ce parca abia
asteptau sa isi implineasca menirea: trocul
cu dulceata. Unu, doi, trei, patru,... si
intinse mana plina de banuti, cu cealalta
asteptand marfa: nepretuita farfurioara de
dulceata. Zarise inca de cateva secunde o
masa in colt, de maxim doua persoane, unde
el ar putea sa se rasfete in liniste. Dupa
nici 3 minute, la etaj a inceput sa se auda
sunetul linguritei care isi facea treaba din
ce in ce mai constiincios: curata
farfurioara de orice urma de delicatesa.
Pantoful este primul care face o miscare, si
incet incet batranelul se departeaza de
locul unde a putut sa se mai unga o data cu
desertul lui favorit. Ajunge la pult
si inainte de a-si lua la revedere, doreste
sa ispraveasca intreaga escapada cu o ultima
rugaminte, exprimata de data aceasta cu un
grai implinit:
- Domnisoara, as mai dori un pahar cu apa,
daca se poate!
