existã atât timp cât o definesc prin atingere
de aici incertitudinea cãutãrii de forme în care sã torn iubirea
o aşez în cuvinte
o dãltuiesc în lemn
o scapãr în întuneric
încerc sã-i fac icoanã
o ridic printre stele şi-i dau nume
scurm în ţãrânã dupã suflet şi construiesc piramide
mã simt prizonier în dimensiunea aceasta a cãutãrii
nu-mi ajunge sã cuprind cu inima
încerc sã constientizez simţirea
o fac în catedrala de sub frunte
acolo unde mã lupt zilnic cu erezia egoului meu
nu timpul e vinovat de efemer
poate eu
poate tu
sigur noi
cei ce l-am inventat şi-l mãsurãm
în clipe numite viaţã
