Calotescu Tudor-Gheorghe
( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:
zi de zi
Zi de zi mã lupt cu fariseismul din viaţa mea.
Sunt convins cã fiecare în parte recunoaşte cã inverseazã valorile şi încearcã sã-şi ofere singur o dimensiune în acest univers numit viaţã; aproape toţi ne credem buricul pãmântului şi nimeni nu e dispus sã renunţe uşor la a-şi fãuri propia sa statuie a deşertãciunii.
Conştiinţa colectivã e o scuzã pentru multe, uneori chiar pentru prea multe, ambiţii personale.Nu încerc sã o fac pe lupul moralist( recunosc cã îmi plac şi mie oiţele) ci doar încerc sã mã privesc cât mai obiectiv.
Cunosc efemerul vieţii materiale şi totuşi nu sunt dispus sã renunţ nici o clipã la a consuma inutil resurse pentru a construi piramidã trupului. Nimic nu pot transporta prin tunelul timpului exceptând cele câteva sentimente ce se vor sedimenta în suflet ca un negativ ce se developeazã în întuneric prin intermediul luminii interioare...simt cã ceva ce nu pot conştientiza e dincolo de orice zâmbet sau lacrimã ce le rup vieţii, simt asta într-un fel ce poate pãrea nebunie sau...sau închipuiri de suflet rãtãcit de poet.
Am momente în care înţeleg cã muzica e un limbaj de dincolo( şi rugãciunile le şoptim cântat) ca şi geometria, chimia; ştiinţa nu e opusã credinţei şi credinţa e sentimentul cã fiecare gând e supus unei conştiinţe universale. Creaţia e în matricea noastrã existenţialã, cunoasterea e efortul de a ne aduce aminte ceva ce avem impresia cã existã dincolo de vis, dincolo de concepte, dincolo de educaţie şi conştiinţa socialã.
Nu e uşor sã împac gândul cu obişnuinţa trupului de a cãuta saţietatea.
Nu e de ajuns sã accepţi cã trupul e o carcasã şi cã sufletul nu se poate pierde în nici o ecuaţie.Trebuie sã învãţ sau sã mã las purtat de instinct în ceea ce ar putea fi soluţia la oboseala, din ce în ce mai acutã, a rasei umane.
Undeva între ceea ce simt şi ceea ce trãiesc este o mare discrepanţã.
Poate de aceea lumea nu e aşa cum o pot eu desena şi nici mãcar în vis nu mai îndrãznesc sã privesc oglinzile între care sufletul se zbate.
Peste toate acestea ochii mei privesc cerul şi tãlpile se îngroapã în pãmânt în cãutarea aripilor.
poate tocmai aceasta neputinta de a intelege contrastele unei lumi nebune te inalta spre o aripa reala ce se cheama experienta inteleapta si capacitate de toleranta,un semn!
