rãsucind aiurea frunzele veştede
spre placul paşilor mei
cumva leneviţi
dar inima strigã
cu oarecare grijã
oamenilor de zãpadã
sã plece
spre poli ori spre scãrişoara
cât ochii mei încã mai cautã ghioceii
altfel vã voi pierde
în verde crud şi lacrimi de brânduşe
dar voi preferaţi topirea
din pricinã de primãvarã
de parcã v-am fãcut
din adn şi cristale
din divin şi perfect
cum reuşesc mamele
minunea
