între douã camere
prin care te visam
plutind ca un pinguin îngeresc
imperialã şi dezinvoltã
şi atât de albã
precum prima mea zãpadã
viaţa nu poate fi
doar peltea de trandafiri
înseamnã mai mult
decât drumul spre moarte
şi de aceea îmi şterg lacrima
chircindu-mã în fericire
ca într-o scoicã
viaţa e o încercare ciudatã
prin care iubirea mã tot poartã
ca pe un cavaler rãtãcitor
şi nu mai ştiu dacã sã lupt
ori sã mã dau bãtut
apoi întind zãpãcit lancea
cât sã condamn morile de vânt
la o perpetuuã cãutare de rotund
