faci risipã de flori din palstic
cum risipesc muritorii din neştiinţã
nemurire dupã nemurire
într-o nebunie totalã
arunci cerului lacrimi niciodatã plânse întreg
oprite ca un nod în gât
de un baraj mult prea egoist
stopate sub inimã ca o rezervã pentru plutire
sau pentru cine ştie care oazã
zidite apoi hymalaian
cu prãpãstii şi loc de înãlţat ecouri
cât sã mori cel puţin o datã pe fiecare vers
............................
lasã-ţi inima sã iasã din emoticoane
sã-i curgã sângele clocotind firesc prin artere
cum toarnã cu dichis un somelier vinul
înainte de a începe balul
............................
tiptil tiptil te retragi în cochilie
trãieşti cât sã ocupi un gol cu un alt gol
ca şi cum cerul e o pânzã bâtutã în cuie
iar dansul doar o aureolã pe o boltã de scoicã
