risipesc apoi zile dupã zile din viaţã
doar sã privesc lumea altfel
nu din toate unghiurile posibile
nu din cine ştie ce poziţie ancestralã
ci cumva aiurea
ca atunci când apuc sânul şi-mi chem laptele
printr-o revendicare absolutã
nu ştiu nici de unde şi nici de ce ştiu cheia
dar pot aşeza muzica pe litere
precum un dansator surd
îmi caut refrenul într-o albie de cer
zvâcnindã
precum douã inimi îndrãgostite
când devin una
nu mai am mult de privit altfel lumea
pentru cã moare sufocatã de idioţi
mai repede decât orice grafic desenat
într-o clipã oarbã
de un dumnezeu mult prea priceput
ca sã-l pricepem noi vreodatã
