te simt de parcã ai fi un ţipãt
din larma asta universalã
rupt cumva în douã şoapte
ca atunci când luna elibereazã soarele
dupã o eclipsã totalã
ori precum dubleazã pictorii lumina
cu o tuşã de întuneric
te simt ca pe o împreunare decentã
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei cãprioare
condamnatã la moarte prin sfâşiere
de o haitã flãmândã de pui de lup
pe când eu fluier ca un începãtor
într-o bisericã de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un rãspuns la o rugã de netot
scãpat din dogmã
