din nefericire nu pot sã-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori sã-mi ţin respiraţia sub apã
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împãrţind zodiile ca pe o azimã
iar lupa prin care lumea îmi pãtrunde în vis
se rãsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulseazã în ritm de blues
uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pãtrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine
