aşa cã tu te prefaci cã mã înţelegi
şi te urci pe mine
ca pe un scrâncoib agãţat de lunã
deşi am învãţat
cã nimic nu e mai şocant ca realitatea
mã ciupesc de tine sã nu fie iar vis
pe când tu ai nevoie de cuvinte
sa-ti creasca macii prin carnea albã
iar eu mã lupt sã-ţi gãsesc rezervorul cu lacrimi
în timp ce o linişte ciudatã ne cuprinde
ca atunci când dupã ce urcãm intens spre vârf
ne întindem pe o poianã sã respirãm cerul
