pe un pat încã alb
ca o prapastie
ca un hãu
numai bun de o prãbuşire în doi
ca o împerechere de libelule
în cãutarea momentului acela
unde sã nu mai ştim nimic
care ne apropie cumva de rai
ori doar de iadul acela
unde vom putea sã scriem poezii
ca şi când ne-am împãrtãşi orgasme
apoi obosiţi de respirat cuvinte
ne vom culca îmbrãţişaţi
unul în altul în aşa fel încât
inimile vor bate pe aceeaşi parte
iar visele se vor împleti
precum o coadã de cosânzeanã
vezi iubito
cum putem sa ne iubim în sine
ca şi când
lumea nici mãcar nu a început
