iar la revãrsatul nopţii perfecte
mã dezbrac de pielea de om
şi lipsit total de minte
doar cu oase albe şi muşchi verzi
îmi propun sã înot pânã în lunã
chiar dacã nu voi ajunge acolo niciodatã
mãcar mã va prinde dimineaţa încã viu
plin de regrete şi febrã muscularã
lipit de o scoicã mult prea mutã
ori cãlare pe un delfin guraliv
ca într-o demenţã dementã
poatã cã totuşi am ajuns în lunã
deoarece mi se pare cã sunt mult prea uşor
aproape cã fluturesc precum o frunzã de seqoia
între douã linii ciudate
mult prea paralele
aproape dumnezeieşti
