şi-a gãsit loc de peregrinaj
ca printr-un imens deşert din carne albã
nãscut cumva tot din nisipuri mişcãtoare
plimbate între douã furtuni
ca dintr-o oazã-ntr-altã oazã
prin lacrimi stoarse la nivel celular
dintr-un vulcan erupând invers
un fel de lavã precum un sânge înghegat
dopuri dopuri se îndoapã
precum cele de şampanie
la ceas de împãrţit anii
când în loc de fericire pe pâine
ascult stelele sfredelind întunericul
precum un nesfârşit şir de bormaşini uriaşe
cu amortizor
de parcã ar da gãuri prin vaselinã
sau prin inimii incapabile de revoltã
libertatea de a nu fi altceva decât o iluzie
o poartã tãcutã prin mine
ca pe-o teoremã a neantului
