la fiecare pas un final fericit
de la un capãt la altul al vieţii
o sumã de înmormântãri frumoase
oricum la naştere nu e niciun spectacol
nici mãcar o pomanã pentru ziua venirii pe lume
doar durere ţipete şi lacrimi
de fericire se desface cerul în constelaţii
zodii karme destine implacabilul corolar
un regizor depãşit de situaţie
sclavul producãtorului veros
veşnica reţetã cu iadul pe post de rai
sângele ţâşnind din tãieturi de peliculã
ca dintr-un puţ petrolier
pentru toţi vampirii din salã
în spatele aparatului de proiecţie
moartea pregãteşte o serie viitoare
iar biletele se vând înainte de a se şti eroul