îngerii dospesc alţii mai breji
robii se lãfãie în infint ca puii cloştii în nisip
carele hurducãnesc cãrând poloboace cu luminã
descântã întunericul la galaxiile nou nãscute
dintr-o simplã rotire de gând
minunile se rostogolesc ca nişte zaruri
aruncate zãrile se strâng în apus
un licurici se luptã sã parã stea
omul se ridicã pe prispã
îşi spalã ochii
şi se mai naşte
precum un sunet
precum o şoaptã
din împletirea fierbinte a materiei cu spiritul
e aşa de nãtâng cerul
atât de neînvãţat cu florile câmpului
încât se prãbuşeşete ca o ploaie de varã
peste râsul meu
