când alergam ca un zãpãcit pe coama dealului
sã prind de roate carul mic
sã-i pun piedicã cu un lanţ din tulpini de pãpãdie
cum am vãzut cã punea bunicul la carul cu boii crescuţi de el
luat cu împrumut de la CAP sã-şi care lemne pentru iarnã
îmi plãcea cã boii încã-l cunoşteau de stãpân
şi-i ascultau cu blândeţe comenzile
când hãis când cea când hooo mãi dragilor
mã scutura carul ca pe un dovleac nepriponit
cântam ca un apucat melodii auzite pe la radio
iar privighetorile se luptau sã mã-ntreacã
doar bunicul numãra frunzele
zicea cã vine în curând toamna
mirosea deja a tãmâiosã pe deal
când zburdam ziua dupã puful pãpãdiilor
ca dupã galaxiile nopţiilor
ca dupã steaua aceea care-mi bate acum
în inimã
