Calotescu Tudor-Gheorghe
( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:
Poezia trebuie sã vindece suflete
Nu sã acutizeze golul dintre atomi. Lipsa, deriva, nonsensul, întunericul nu au nevoie de hiperbolizare. Greaţa de viaţã nu face viaţa mai frumoasã niciodatã. Din rãu în mai rãu nu înseamnã bine. Şi chiar atunci când dezamãgirea e mai dezamãgitoare, gestul de a reteza creanga de sub picioare nu va aduce decât o şi mai mare, o şi mai adâncã dezamãgire. Fluturii sunt purtãtori de omizi care fac prãpãd prin culturile agricole. Sã le dãm pesticide! Sã-i stârpim pe toţi. Merele sunt esenţa pãcatului. Sã tãiem toate livezile! Mieii sunt buni de ofrandã iar carnea lor e gustoasã. Sã-i tãiem fãrã milã! Doar de aceea i-a lãsat Dumnezeu? Nu?!!!!
Dar dacã lumea este aşa urâtã, noi suntem principalii vinovaţi de acestã urâţenie. Pentru cã am uitat sã vedem frumosul. Pentru cã nu mai suntem interesaţi sã o facem sã fie frumoasã. Ne mulţumim cu o lume de plastic şi cu una iluzorie. Ne închidem între patru pereţi apoi ne mutãm între patru scânduri. Nu ne mai privim în ochi decât prin intermediul unui ecran. Cât mai mare, cât mai fidel, chiar hiperfidel dar totuşi un ecran. Construim banal, din linii frânte, rãsucite ireal spre imposibil. Aducem în prim plan durerea şi insistãm pe valoarea lacrimii pânã la epuizarea ei. Susţinem valori lipsite de substanţã, rãsturnãm fiecare mit şi arãtãm acuzator spre cei care lovesc cu ciocanele în istorie şi artã. Fãrã a vedea dezastrul din noi şi de lângã noi. Împãrţim partizan un adevãr numai al nostru. Aşezãm frumoase acoperişuri pe culmi lipsite de fundaţie. Cine sã mai sape temeliile? Când toatã lumea vrea sã punã olanele şi cocoşul de tablã?!!!
Dumnezeu nu poate fi decât unul singur! E aiurea sã vãd cum tocmai oamenii cu mai multã minte sunt aşa de neîngãduitori. Mila, empatia, IUBIREA au ajuns sã fie privite ca vectori de audienţã. Pânã şi biserica profitã, din ce în ce mai mult, de marketing şi îl vând pe Dumnezeu la bucatã.
Poezia trebuie sã facã frumosul şi mai frumos, poezia trebuie sã îndulceascã amarul, sã amorţeascã dorul, sã întâmpine iubirea. Poezia nu e despre cum â€ţsã te fuţi în ea de viaţãâ€. Nici mãcar despre cum sã te îmbeţi ca sã nu mai simţi viaţa. Poezia nu trebuie sã goleascã sufletele. Poezia trebuie sã vindece. Nu sã deschidã bubele puroiate ale orgoliului nostru!
Şi cum bine spune confratele nostru într-ale poeziei, Adrian Suciu, â€ţpoezia e atunci când e†şi niciodatã altfel. Restul sunt doar cuvinte fachiruite, strâmbe, aduse de spate, cu capul spart şi ochii scoşi. cât sã-mi trezeascã un fior pe şira spinãrii. Ca atunci când vezi un ied cu gâtul tãiat ţipând ca un copil.
