se amestecã cu mustul şi miezul de nucã
iar un fum subţire şi alb se ridicã spre cer
parcã nu dintr-un coş zidit ci direct din pãmânt
ca şi cum pe undeva aproape iarna mã strigã
dar totuşi e atât de mult verde toamna asta
încât şi tristeţile mi par crude
lipsite de experienţã
precum un ghiocel ieşit în mijloc de decembrie
ascult frunzele cum se roagã vântului
caut prin trifoi urme de cãprior
şi aştept sã-mi cadã stele pe gânduri
pe când o bufniţã zboarã precum o nãlucã
iar max nu ştie sã latre frumos nici la lunã
ridic o nucã sã nu prindã rãdãcini
o sfãrâm cu blândeţe de malac
şi-mi astâmpãr setea cu un strop de rouã
ca şi cum m-am nãscut bãtrân
spre a muri copil
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Frumos poem si acelasi stil inconfundabil. Cuvintele parca sunt uneltele unui mester care sculpteaza dintr-o suflare poezia.
