cã nu e loc de întors altfel
îmi strâng sub pulpe bidiviul
şi galopez împotriva timpului
pânã nu o sã mai fie nici munţi nici mare
ci doar un istm de luminã
între douã jumãtãţi de întuneric
tot înainte
cu toatã viteza înainte
în aşa fel încât sã mã prind cumva din urmã
când încã mai cântam veveriţelor prin ploaie
şi râdeam cu sufletul în hohote de verde crud
ca şi cum din frunze-mi vine seva
ca şi cum din altã lume-mi eşti
şi nu am lacrimi de uscat
nici acum nici altcândva
în vecii vecilor
adicã încã azi
