Calotescu Tudor-Gheorghe
( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:
Am nevoie sã reînvãţ ascultarea!
Ilogicul comunicãrii în sens unic mã abrutizeazã. Ar trebui sã mã uit un pic prin suflet. Dar îmi e aşa teamã de ce voi gãsi. Din nefericire, am uitat cum e sã fiu atent la trecere. Am nevoie sã îmi aduc aminte cã viaţa se consumã cu fiecare clipã de â€ţîmpreunã†şi cã în loc sã contabilizez inutile clipe de cearã trãindu-mã pe mine prin mine ar fi mult mai indicat sã reînvãţ bucuria aceea a de a comunica prin intermediul ascultãrii. Chiar prin asumarea tãcerii, chiar prin asumarea dispariţiei cuvântului ca argument al eu-lui.
Nevoia de comunicare cu orice preţ poate duce, aproape firesc,la o lipsã imensã de ascultare. Din pãcate, cu toţii vrem sã spunem ceva cu adevãrat unic dar sfârşim prin a remarca cã nimic din ceea ce ne poate pãrea, la un moment dat, inedit nu este în niciun caz aşa. Aproape fiecare dintre noi nu mai este dispus sã asculte ci doar sã emitã un fel de axiome personale cu pretenţii universale. De aici şi pânã la desfinţarea definitivã a comunicãrii nu mai e mult. Altfel spus va deveni din ce în ce mai mult o comunicare în sens unic, pe o direcţie care nu duce nicãieri.
Azi am ajuns sã cred cã nimic din ceea ce ştiam la un moment dat cu pretenţii de lege, sau aproape nimic, este mai mult decât îndoielnic. Tot acum mi-am regãsit, într-o fãrâmã de amintire, acea bucurie de a asculta cerul, şi noapte şi ziua, dar îmbrãţişând cu dragoste pãmântul. Împãcarea cã voi redeveni pãmânt şi cer aproape simultan. Iar focul acesta mistuitor al cunoaşterii,care mã consumã acum, va redeveni lumina blândã a înţelegerii. Acea flacãrã care nu te arde. Dar pânã atunci m-aş bucura sã reînvãţ ascultarea, sã reînvãţ sã-mi asum dragostea, sã nu mai caut inutil ceva ce este de-a pururea aici, în sufletul meu, în sufletul tãu, în imensitatea sufletelor noastre. Acum şi în veacul vecilor!
