mã ascundeam în lanul de in
cu faţa întoarsã spre cer
numãram macii din doi în doi
şi-mi îngropam degetele în arãtura reavãnã
în cãutare de rãdãcini
de unde ar fi putut sã-mi creascã speranţa
precum lumina aceea de la capãtul universului
cãreia îmi place sã-i spun dumnezeu
sau pur şi simplu acasã
când îmi este aşa de frig fãrã tine
caut cu disperare printre maci
umbre de oameni de zãpadã
sã le dau teama de viaţã cu toatã moartea
sã plece în lumea lor albã
dincolo de orice curcubeu poznaş
dincolo de orice lacrimã vinovatã de atât soare
un singur punct negru
ca alternativã
la un infinit de infinituri
