de tãcere sau doar de setea aceasta uriaşã
care ne leagã la ceas târziu
sunt vinovat de limpezimea izvorului
de toate ciuturile care scot din fântâni nãmol
poate şi de pãsãrile cu clonţ de rubin
care sigur ar fi avut un cuib pe undeva
de care mã simt la fel de vinovat
ca şi de orice altã moarte
ca şi de focul acela înfricoşat
din care încã îmi astâmpãr foamea
poate iubirea mea exageratã pentru cerbi
este o dovadã de netãgãduit a egoismului
iar lacrimile care mi se amestecã cu inima
sunt doar un condiment sãlbatic
în lupta pentru încã o zi de viaţã
însã frunzele pe care calc
sunt dovezi cã existã moarte
şi dincolo de toatã setea mea
