E o întrebare pe care mi-o pun deseori. Ştiu cã e genul de întrebare care nu are nici un rãspuns satisfãcãtor. Şi totuşi nu rezist tentaţiei de a încerca un rãspuns. Poate cã aşa sunt setat. Cred cã e modul meu de a mã simţi liber.
În relaţia cu societatea, libertatea este datã de baremul în care trebuie sã mã încadrez fãrã a deveni indezirabil. Chiar dacã asta presupune renunţãri şi obligaţii de tot felul. În aceastã relaţie, cu cât încerc sã fiu mai liber cu cât devin ori anarhist ori inadaptat. În cel mai fericit caz mã declarã nebun.
De fapt, ce altceva poate sã-ţi ofere o libertate mai mare decât nebunia?!...
Poate de aceea, ca pe o nebunie acceptatã de toatã lumea, am ales poezia ca tãrâm al libertãţii depline. Aici pot pune cerul unde vreau şi pot iubi stelele ca pe nişte fiinţe vii. În poezie pot fi eretic şi neadaptat. Aici nebunia poate fi dovadã de genialitate iar concretul nu face prea multe parale.
Mã strecor gol printre cuvinte şi aştept sã-mi creascã flori din inimã. Iubesc sã fiu fulg, unul care se topeşte bezmetic pe buze fierbinţi. Mã arunc în neant şi visez cã sunt liber...atât de liber încât sunt sufocat.
Chiar aşa, cine ar vrea sã fie liber cu adevãrat? De fapt îmi place sã fiu cotropit de fiecare clipã de viaţã, cãlcat în picioare de sentimente, supus şi lacrimii, şi iubirii. Ce sã fac, dacã aşa sunt întreg?
Dealtfel, când simt nevoia de a hãlãdui prin univers, de multe ori evadez din paralelipipedul meu şi cãlãtoresc prin intermediul inimii şi cu viteza gândului în orice infinit din infinitul de infinituri pe care le simt într-un mod ciudat.
De aceea nu mã pot abţine sã nu încerc a rãspunde la întrebãri ce par sortite eşecului. Mai bine zis, sortite unei veşnice rostogoliri în sine însele. Acest perpetuu principiu al universului în alt univers, nepostulat încã, dar pe care îl bãnuim şi îl acceptãm axiomatic.
La urma urmei, suntem atât de liberi pe cât ne permite inima şi mintea. Nici o închisoare din lume realã nu-mi poate fura visul şi nici opri gândul.
Chiar dacã recunosc cã libertatea e doar un ideal în care voi dori ,aproape instantaneu, sã fiu ocupat.
Doar poezia poate nazui
In nebunia fiecarei zile
Ca liber ai putea, cumva sa fii
Fugar etern din ale vremii file
Si masurand cu pasul tau anume
Tot ce exista si te preacuprinde
Eliberat de tine si de lume
Liber sa fii si asta nu se vinde
Nu-s bani destui in lumea asta mare
Sa-l poata cumpara pe cel ce-a fost
Eliberat din moartea-nvingatoare
Ramas doar el stapan pe-al vietii rost
Mai liber decat necuprinsa-i zarea
Precum un cantec izvorand din cer
Ca vantul insusi ce saruta marea
Stapan pe ade
Nu vreau deloc sa fiu pesimist,dar,liberi cu adevarat,nu putem fi.De ce?Pentru ca suntem exploatati,pentru ca suntem lasi,pentru ca nu suntem civilizati si nu in ultimul rand,pentru ca nu suntem uniti in cuget si simtiri.
