e atât asfalt negru şi umed între noi
încât un guvern priceput
ar gãsi resurse pentru o autostradã
mult mai departe de cea a soarelui
nici spre munte nici spre cer
oricum inima mea a rãmas undeva în iarbã
aşteptând ninsorile aşteptând viscolul
într-o atitudine resemnatã
ca atunci când am înţeles cã moartea este democratã
mã aşez turceşte şi-mi îngân lacrima
na sã-ţi fie de dochi afurisit-o
apoi privesc ploaia ca pe o izbãvire
ca pe un înec atlantidic
