cu partitura sânului
iar copiii se hrãnesc cu stele din calea laptelui
şi cresc între douã vise cu realitate
ştiu asta într-un fel de netãgãduit
cum ştiu cã am suflet cum ştiu cã îmi cântã inima
doar unicul limbaj universal e muzica
tot universul cântã
trebuie doar sã-mi deschid inima şi voi primi bucuria vieţii
aşa cum sculptorii dezleagã materia de inerţie şi-i dãruieşte aripi
aşa cum poeţii rãsucesc cuvintele dupã cum le cântã muzele
sau cum pictorii valseazã culorile prin curcubeul sinelui
într-o anume ordine dumnezeiascã numitã armonie
doar când o pierd acordurile devin grave
dar iatã cã şi durerile cântã
se tânguie precum o doinã cu noduri între rãu şi bine
chiar şi munţii cântã despre cum erau sub ape
despre cum se îmbracã în verde
sau despre cum le izvorãsc oceanele din pântec
şi mã întreb de ce sã nu cânte câmpiile
cum le suflã vântul prin spice şi maci
cum şi stejarii cântã cu toate cuiburile
chiar şi cu toate toamnele sau doar cu promoroaca din miezul iernii
iar zarzãrii sunt mai mereu primii care aduc primãvara
cu acordurile din simfonia renaşterii
uite cã şi rugãciunile le cânt
aşa sunt mai aproape de armonia universalã
iar geometria doar dezleagã armonia
fãcându-mi posibilã înţelegerea dimensiunilor
pe când bietele mele cuvintele
încearcã aşa timid sã-mi cânte iubirea
