ca şi cerul sub care mor samuraii
pentru a nu mai exista niciodatã dezonoare
deşi între douã rãzboaie pierdute
câştigãtoare este doar pacea
poate şi fluturii de pe un câmp cu margarete
sau liniştea imensã de sub pãtura pãmântului
înainte de a-mi lãsa din nou iarba sã crescã
din inimã din ochi din toate lacrimile
fericirea cã în sfârşit nu mã mai doare nimic
precum şi sentimentul cã între doi paşi de furnicã
este loc de atâta nemãrginire cât sã-i spun dumnezeu
nu pot decât sã facã timpul imponderabil
iar toate clipele atunci se vor naşte rotunde
din lacrimi de înger sau de mamã
şi cele care vin şi cele care pleacã
trebuie doar un suflet care sã le consume liniar
înainte de a redeveni nemãrginite
