precum se învârte bezmetic tot universul
ca-ntr-o ciuleandrã luatã la bãtaie
sau un cazacioc fãrã cap şi coadã
precum se învârte o placã stricatã pe un pick-up perpetuum
la urma urmei nicio pasãre nu cântã pentru grãunţe
nici îngerii nu sunt pescãruşi deşi uneori îi bãnuiesc
multã vreme am crezut cã nu au lacrimi
le vedeam doar bucuria
poate cã nu cãutam niciodatã altceva
dar dincolo de zâmbetul serafic sunt atâtea lacrimi adunate
aş vrea sã le învãţ fericirea dar nu mai ştiu cum se face
poate sunt amnezic sau nu am ştiut niciodatã
cum sã repet ceva ce nu ştiu
dar o fac instinctiv
pentru cã am momente în care totul pare aşa cunoscut
ochii tãi şi toate aceste fulgerãri din inima mea
fiecare cântec fiecare adiere de frunze de pe cerul gândului
toate par o repetare a ceva rotund
parcã din ce în ce mai rotund
iar eu simt nevoia sã-mi pun capul pe umãrul tãu
sã nu mai ştiu cum de repet neantul în cãutarea luminii
inconştient ca pe o stare normalã
între atâtea alte stãri trecute şi viitoare
din ce în ce mai repede
pânã când nu va mai râmâne nicio umbrã
între acum şi niciodatã
