iar eu nu mai ştiu sã aştept întâmplãrile fericite
nu mai pricep guduratul zorilor
latru acru la o lunã din ce în ce mai albã
astup urechile sã nu mai aud iarba cum se naşte
ochii mi se închid cu pãrere de rãu
înainte ca lumea sã-mi încapã într-o ultimã suflare
mã tem cã o sã plec printr-un orificiu strâmt şi rece
înapoi în negura de dinaintea primului scâncet
lumea asta se micşoreazã cu fiecare încercare de a o lãrgi
şi îmi era aşa bine sã o ştiu infinitã
îmi era aşa bine sã fiu nemuritor
încât vã cer iertare tuturor
cã m-am nãscut într-o zi de 13
poate cã e din vina mea
nu ar fi trebuit sã caut mãsuri pentru nemãsurat
lumea se micşoreazã cu fiecare zi
niciodatã nu va ma fi la fel de largã
precum atunci când am deschis ochii
atunci când totul era într-adevãr perfect
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Semn de lectura!
Lumea se misca, lumea se plimba, lumea se pierde si chiar se micsoreaza!
Nici macar mai mult ca perfectul nu se poate apropia de perfectul perfect, doar
imperfectiunea perfecta fiind sigura atat
de aproape...
Noi te iertam cu usurinta ca te-ai nascut
intr-o zi de 13 ba chiar mai mult, ne bucuram de fericita intamplare a cunoasterii
tale.
Cu drag...
Lumea se micşoreazã, timpul se scurge, dar nu suntem decât pe o punte de tranzit, poate cã dincolo e la fel de perfect ca înainte de naştere sau poate chiar mai perfect. Cine ştie... îmi place ideea abordatã.