oare toate stelele s-au nãscut din rotirea piconului
sau doar din disperarea minerilor în cãutarea lumilor rotunde
din ce în ce mai imposibile
în ciuda tuturor eforturilor de apropiere
cu cât sap cu atât luna se depãrteazã
de parcã noaptea se tot lungeşte
tinde spre infinit
ca şi dreptele ca şi strâmbele
ca mai toate efemeridele
doar tâmpitul de mine mai crede în moarte
în odihna aceea veşnicã
în tãcere în nimic înapoi la nesimţire
dar cu toate legile deasupra
în sufocarea dintre douã lacrimi
sudoarea mi se transformã-n smoalã
dar sap totuşi de nebun
spre o lume albã prin noapte
prin cerul risipit pun armãturi rotunde
sã-mi sprijin rãtãcirile domestice
e ca atunci când intru în bisericã
niciodatã nu mã rog cu faţa la podea
ci înalţ sufletul spre turlã
sunt totuşi un eretic doamne
e normal sã nu mã asculţi
