care încã se încãpãţâneazã sã creadã în veşnicie
în spatele umbrei un licãr de întrebare
care se ascunde de teama rãspunsului
în mijlocul camerei o poartã spre niciunde
prin care nimeni nu mai trece nicãieri
o mare inutilã de speranţe se leagãnã anemic
visele au amorţit agãţate într-o pânzã de paianjen
respir adânc cât sã nu-mi pierd autocontrolul
dar gândurile negre se întorc precum ecoul
uneori îmi vine sã înot spre lunã pânã la epuizare
doar afurisitul instinct de supravieţuire mã opreşte
teama de moarte de neant mã face sã fiu mic
din ce în ce mai mic pânã la dispariţie
supus trupului supus pãcatului supus ordinii
sunt sclavul simţurilor sunt sclavul viselor
îmi apãr cu disperare fiecare clipã de suferinţã
uneori lup câteodatã hienã alteori vierme
şi doar când scriu fluture
deschid ochii minţii şi privesc în mine
trec cu greu prin hãţişul de oglinzi derutante
nu mai ştiu cât sunt din ce vãd
doar un pitic chinuit de ego
mult prea atent sã nu mã-nţep în talpã
mult prea ocupat cu ocolitul ghimpilor
devin neatent la înfloritul trandafirilor
dimineţa desfac fereastra spre rãsãrit
deschid şi inima sã-mi curgã cerul lin
dau bineţe soarelui ca şi cum m-ar putea auzi
apoi mã las mângâiat de cântecul pãsãrelelor
articulez câteva frânturi de gând frumos
apoi îmi vãd de viaţã ca şi cum aş fi nemuritor
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Titlu poemului foarte sugestiv pentru un nemuritor.
Respirã şi scrie,Tudor!
