oricum nu am timp sã-mi mãsor timpul
sunt mai mereu între douã sincope
şi nu cânt decât sub duş
probabil cã mediul meu este acvatic
deşi mai toţi îmi spun cã sunt aerian
rãmân adeseori derutat între mare şi cer
dar mie îmi place mai mult zborul delfinilor
strigãtul lunii împrãştiatã prin valuri
precum o chemarea albã de nufãr
din toatã risipa aceasta de întuneric
nici secundele mele nu se mai pot etalona
sunt din ce în ce mai egoiste
fiecare în parte şi-ar dori nemãrginirea clipei