aş putea construi un dialog cu masa tãcerii
de fapt un monolog rotund precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigãt anonim precum o delaţiune
cât sã-mi mai înec din corãbiile acelea
ştii tu bine doamne ce mai flotã port în inimã
dar taci cã de când s-a inventat rostirea
parcã lumile se nasc aşa de aiurea
aşa de nepregãtite pentru armonie
încât sfârşesc mai tot timpul nefericite
şi oricum doar noe mai are patent pentru navigaţie
iar dacã înainte de a mã trezi din luciditate
între mine şi firul de iarbã nu era decât un vis (poate cã totuşi nu era nimic de negociat)
ca întotdeauna de la rãdãcinã spre undeva departe
cât despre viaţã şi interdicţiile existenţei
nu ştiu de ce dar nu am nicio obiecţie
