doar saci cu nisip încã virgin
neînvãţat nici cu risipitul clipelor
nici cu trupurile topite din iubire
o lunã cât mai nouã pânã-n zece zãri
drept ofrandã pentru lacrima opritã-ntr-un efemer
ochi întors a dincolo de viaţã
spre prãpãstiile gândului ca o promisiune de acolo
nu mai este nicio cale nici mai albã nici mai vie
de parcã scãrile timpului se adâncesc în cerul moale şi circumvolut
ca într-un început nesigur de creier galaxie
din ce în ce mai cenuşie cale a robilor
cât sã-mi caut douã flori albe de pus aminte
nu tu luntre nu tu punte
doar clepsidre afumate de privit eclipsele
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Imi place imaginea creata si felul in care celestul se incheaga in cotidian.
