dar acum nu mai am nimic
nici mãcar de pierdut
totuşi îmi este atât de linişte
un fel de calm ancestral numai bun pentru a trece dincolo
acest sentiment cã sunt doar al universului
mã sprijinã sã visez cu totul altceva
nu tu case nu tu maşini nu tu raiuri nu tu eve
nimic din din lumea asta materialã şi zbuciumatã
visez doar figuri geometrice
piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere şi
şi ceva ce pare a fi o regulã mã cuprinde cald
e prima regulã pe care nu vreau sã o desfinţez
unde naiba îmi este rãzvrãtirea doamne
nici mãcar nu mai strig întrebarea asta dementã
o spun aşa de rar şi parcã dincolo de orice gând
într-un fel de rotund ca pe un cântec încã necântat
apoi
ca şi când aş fi translucid şi lipsit de substanţã
trec prin mine toate aceste forme atât de regulate
încât
încât le pot învãţa pe de rost dintr-un singur punct
.........................
acum lipesc genele de un poliedru ciudat
nu mã mai satur de sãrit într-un picior dintr-o lume într-alta ca şi cum aş avea o inimã de atlet universal şi râd de parcã mã gâdilã infinitul în talpã
.........................
chiar nu mai ştiu la ce foloseau lacrimile
