nu ştiu dacã iadul e pâlnia
îmi este din ce în ce mai strâmt în raiul acesta
parcã nu-mi mai ajunge doar o moarte
pentru câte durere este pe acest colţ de lume
şi tu ştii doamne cum te sufocai aici
câte nevoie de spaţiu ai avut
sã mai respiri un cer pentru inima mea de poet
la urma urmei mã voi întoarce în liniştea ta
dupã ce-mi voi strãbate întunericul
.................................
spaţiile asigurã limitele dintre douã creaţii
şi sunt mai totdeauna cel puţin infinite
trebuie sã mã credeţi pe cuvânt
oricum nimeni nu va avea destul timp sã le mãsoare
.................................
dintr-un univers într-altul prin gãuri negre mã strecor
ca sã vã scriu poezia ultimului refugiu
dar nu înainte de a asoma infinitul
sã nu simtã durerea trecerii prin clipã
