nici de îndoiala mea netoatã
poate cã într-o zi
am spus poate doar aşa dintr-un obicei ciudat de a da o şansã nesfârşirii
sã se întoarcã la punctul zero
de ce sã cred cã nu ar vrea sã se mai nascã mãcar odatã
sã facã bing-bang sau doar fâs-fâs
oricum nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aş desena cu creta pe o tablã fãrã stele
pentru sentimentul acela de cãutare pe care-l simt şi eu din când în când
între douã grãtare şi un acatist când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceiaşi limbã cu care dau dracului toatã însãileala asta de galaxii şi gãuri negre printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestãri de infatuare
apoi mã caut de dumnezeu prin fiecare celulã
prin toate închisorile astea goale în care se fluierã a pagubã
sau se sâsâie
dar poate cã totuşi nu va veni niciodatã acea zi
(aici parcã ar trebui scos clar acest cuvânt idiot)
.................................................
dumnezeu este un tip ok totuşi
eu nu mi-aş bãga în petec cu toţi idioţii
le-aş lua liberul arbitru
aş pune de-o dictaturã a bunului simţ desigur
sã vadã ei pe dracu cum s-ar spune
gol-goluţ
oricum popoarele cu o oarecare democraţie au o adunare de dumnezei
pe un vârf de munte undeva sau dincolo de orice nouã frontierã
o genezã mai cosmogonicã nu ca vrãjeala noastrã cu mãrul pãcãtos
deşi toţi şi-ar dori o viaţã veşnicã dincolo de moarte
parcã doar dacii râdeau la gândul veşniciei cu gura pânã la urechi
nu-şi puneau nici cenuşã în cap nici nu blestemau inutil soarele
doar din când în când trimeteau solii la zamolxe
.................................................
dar fiindcã nimic nu e mai clar decât o fripturã şi o bârdacã de vin
dacii l-au împrumutat şi pe dyonisos de la greci
aşa ca sã fi avut şi de dansat la câtã moarte îi aşteapta
