dar mãcar viaţa se vede un pic mai rose
oricum nu-mi beau amarul din cristal
mã îmbãt ţãrãneşte din cornul boului
direct de la slãvina cerului sorb infinitul
precum zamolxe îşi bea ţãrâna din ulciorul cu ţâţã
apoi îmi râd în barbã de fiecare nouã moarte
sughiţ stele şi râgâi demoni
împletesc pãpãdii pânã-n soare
un fel de lanţişoare pentru caleea laptelui
doar am libertatea cioplitorilor de cuvinte
de aici mesele rotunde şi talk-showurile
unde ne ciocnim adevarurile vietii de minciunile iubirii
pânã la ultimul ciob afumat
.................................
când simt cã florile mint renunţ la primãvarã
iar când Nichita suspinã mã închin toamnei
şi aştept un miracol alb nãscãtor de pinguini
.................................
ar fi bine sã începem totuşi cu atlanticul mai întâi
nu cu ciobul acesta negru prin care priveşti apocalipsa
oricum ochii tãi mi-ar fi de ajuns sã refac lumea
apoi vom sparge toate oglinzile din lume
care ar putea deveni cioburi
