frunze îngãlbenite dintr-un gând vãratic
obosite lacrimi dintr-un ochi fluture
plutesc pe tristeţi suflate de un vânt întunecat
pe o plajã unde încã învãţ sã împart nisipul
cu o scoicã standard
doar un pic ruptã din ordinea spiralei
valului cerului pletelor trupului inimii
în lumina lunii o poveste se întinde cãrare
între douã lumi imposibile şi o utopie verificatã
descânt macilor de verde ghemuit a moarte
sunt condamnat sã mãsor infinitul cu şchiopa
dar o fac cu toatã convingerea
fiecare univers are cel puţin un nebun care a crezut în el
